Bragadiru din aer. Imagini cu cartierul Independenței, zona Scandinavia – Fortuna și Km8, dar și orașul ”vechi”

O serie de imagini superbe cu Bragadiru văzut de sus au fost primite de redacția ziarului nostru de la pasionații de la zborcadou.ro.

Unele imagini sunt făcute de la câteva zeci de metri înălțime, în timp ce altele de la mai bine de 150 de metri altitudine deasupra orașului.

În unele imagini sunt prinse și clădiri din București, fiind ușor de observat zona Cora Alexandriei, apoi șirul de blocuri de pe Calea Rahovei, dar și zona Palatul Parlamentului (Casa Poporului) – Catedrala Mântuirii Neamului.

În imagini se pot vedea atât locuințe individuale și blocuri, cât și străzi, spații verzi, centre comerciale și depozite. Rămânem însă ”datori” cu imagini celor din Cartierul Latin, dar poate că pe viitor vom primi imagini și de acolo.

Zona Leroy Merlin – Cartierul Independenței – Cartierele Fortuna, Scandinavia, Smart City

Zona Leroy Merlin și Cartierul Independenței, iar în partea stângă poate fi observată zona cartierelor Fortuna, Scandinavia, Smart Ciy
Zona dintre magazinul Leroy Merlin și Centura București, drum care poate fi observat în partea dreaptă a imaginii
Strada Celofibrei separă Cartierul Independenței de zona Kilometrul 8. Este o împărțire aproximativă, însă în dreapta străzii (spre București) sunt și case de câteva zeci de ani, în vreme ce în stânga străzii (spre Leroy Merlin) sunt doar construcții noi, ridicate în ultimii 10-15 ani (cartierul Independenței)
Ansamblu de locuințe ridicat în zona străzilor Celofibrei – Crișul Repede – Izvorul Rece. În urmă cu câteva zeci de ani, în locul tuturor acestor case se afla o imensă livadă, piersicii și cireșii fiind ”starurile” locului
Imaginea aeriană a sensului giratoriu din zona Leroy Merlin. Pe partea stânga a drumului european se poate vedea și zona Fortuna – Scandinavia – Smart City

Zona Kilometru 8 – vedere spre București

Fotografia prezintă străzile care șerpuiesc zona Kilometrul 8 și ajung fie în Șoseaua Măgurele, fie în Șoseaua Alexandriei. Zona Cora Alexandriei poate fi observată, iar în depărtare se zărește și turla Catedralei Mântuirii Neamului
Zona Km 8, fotografiată dinspre câmp (vechea livadă) spre București. La fel, în depărtare se vede Catedrala Mântuirii
Vedere din zona Cartierului Verde, aflat în apropierea zonei Kilometru 8

Bragadiru – zona Kaufland

Biserica din Bragadiru apare în centrul imaginii, iar în partea stângă este magazinul Kaufland. În depărtare se ved câmpuri de rapiță din comune apropiate orașului. În dreapta imaginii se văd și copacii din parcul orașului (cel dintre Bragadiru și Clinceni)

Alte imagini cu Bragadiru văzut de sus au fost publicate de ziardebragadiru.ro anul trecut. Ele prezintă zona veche a orașului, cea din apropierea Primăriei și a parcului. Le puteți găsi aici.

Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!