Prima școală din București pregătită de examene în condiții de pandemie. Ce dotări are în interior

burse scoala bragadiru

Una dintre cele mai mari școli din București, aflată în sectorul 4, este pregătită să le asigure elevilor condiții sanitare potrivite atât în perioada de pregătire, cât și în timpul examenelor naționale.

Școala Nr. 194 a fost dotată pentru a-i proteja deopotrivă pe elevi și pe profesori. Autoritățile spun că iau aceleași măsuri în restul de 26 de școli gimnaziale și în cele 13 licee din sector.

Iată dotările de la Școala 194:

  • tunel de dezinfecție
  • circuit bine definit de la intrarea în școală până la sala de clasă
  • traseu bine definit pentru ieșirea din școală, altul decât cel de intrare
  • covorașe cu dezinfectant la intrare
  • măști de protecție pe care elevii le vor primi de la școală. La plecarea de la școală, elevii vor primi o altă mască de protecție
  • personalul medical va lua temperatura elevilor veniți la școală
  • săli de clasă reconfigurate, cu acces permit pentru un maximum 10 elevi în același timp
  • distanță între bănci de 2 metri
  • pupitre cu geamuri de plexiglas

În perioada de pregătire pentru examene, elevii au fost organizați pe două serii: prima de la ora 9 la 11, a doua de la ora 13 și 15. Între 11 și 13 se aerisesc clasele și se dezinfectează cu substanțe biocide. După cursurile seriei a doua, se dezinfectează din nou.

Prima probă scrisă a Evaluării Naționale 2020, cea la limba română, are loc pe 15 iunie, potrivit planului Ministerului Educației. Două zile mai târziu, pe 17, este programată proba scrisă la matematică.

Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!