Plângere penală după o discuție în Consiliul Local Bragadiru. Ce spun cei doi consilieri implicați în scandal

Cea mai recentă ședință de Consiliu Local nu a durat foarte mult, dar s-a terminat cu o ceartă între consilierii locali Adrian Dumitru (PNL) și Teodora Desagă (PMP).

ziardebragadiru.ro a vorbit cu ambii consilieri pentru a afla cum a izbucnit conflictul și care au fost urmările acestui schimb de replici.

Discuțiile tăioase sunt o constantă a ședințelor de Consiliu Local. Ironiile și jignirile sunt des întâlnite la aceste întruniri, iar în unele ocazii nervii cedează. E și ce s-a întâmplat la ședința din 23 ianuarie, când Teodora Desagă (PMP) spune că a fost amenințată că va fi ”terorizată” încă un mandat.

Ce spune Teodora Desagă (PMP)

”Când primarul (Gabriel Lupulescu – nota redacției) a vrut să se ridice și să plece, i-am cerut să mai rămână, pentru a discuta în continuare, aveam nevoie de câteva lămuriri”, explică Teodora Desagă cum a început totul.

”La un moment dat, discuția a ajuns la lucrările de la blocurile D8 și D7, unde și familia domnului Dumitru are o locuință de la primărie. În acel moment, domnul Dumitru s-a ridicat și s-a îndreptat spre mine și mi-a spus că el o să mai fie consilier local și că mă va teroriza astfel încă un mandat. M-am întors către el și am întrebat: ”Ce ați spus?!”. Iar el a răspuns: ”Te voi teroriza, o să vezi!”. Apoi, le-am cerut polițiștilor locali prezenți la ședință să rămână pe hol, deoarece au fost martori la cele spuse”, continuă consilierul PMP, fost candidat la funcția de primar al orașului Bragadiru.

După ședință, consilierul PMP a mers la Poliția Bragadiru și a depus o plângere penală. A fost însoțită de doi consilieri USR și un alt consilier PMP, care au fost martori la schimbul de replici.

Discuția a avut urmări și la nivelul liderilor de partid ai celor doi consilieri implicați. Liderul PMP, Eugen Tomac, i-a trimis o scrisoare deschisă liderului PNL, Nicolae Ciucă, prin care a cerut retragerea sprijinului politic liberal pentru consilierul Adrian Dumitru. În scrisoare, Tomac face referire și la o serie de ”injurii discriminatorii” ale primarului din Bragadiru, Gabriel Lupulescu, la adresa Teodorei Desagă. Aceste jigniri sunt menționate într-o reclamație făcută de consilierul PMP la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Ce spune Adrian Dumitru (PNL)

În dialog cu ziardebragadiru.ro, Adrian Dumitru spune că Teodora Desagă se victimizează deoarece are nevoie de capital electoral. ”Da, au fost niște discuții mai aprinse, dar cum pot eu să o terorizez, spune-mi, cum?! Ba aș putea spune că ea mă terorizează pe mine. Am tot felul de plângeri la ANI, la DGA, la DNA din partea dânsei. De altfel, la unele a venit și răspuns că plângerea nu se susține”, spune Adrian Dumitru.

Consilierul PNL spune că el este vizat de aceste plângeri deoarece este o voce puternică în Consiliul Local. ”În cine crezi că dă? În cine poate să ducă. Ei încearcă să facă să nu se vadă tot ce s-a făcut în ultimii trei ani în oraș, de când este actualul primar. În loc să vorbim de lucrări, de străzi asfaltate, de școli, vorbim de lucrurile acestea”, se plânge consilierul local.

ziardebragadiru.ro va urmări subiectul și vă va informa, prin articole viitoare, ce s-a întâmplat cu acest caz. Vă amintim că ședințele de consiliu local pot fi urmărite în direct la Casa de Cultură ”Mihai Eminescu! din Bragadiru sau online, aici. O înregistrare a celei mai recente ședințe găsiți aici.

Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!