Incendiu la Flanco Bragadiru. Intervenție rapidă a pompierilor

Un incendiu a izbucnit astăzi, 1 februarie 2024, în jurul orei 14, la magazinul Flanco din complexul comercial Syma Center (zona Kaufland – Lidl Bragadiru).

Flanco are unul dintre cele mai mari spații din Syma Comercial Park, din Bragadiru. Martorii la incendiu spun că a fost o degajare semnificativă de fum și s-au auzit continuu senzorii de incendiu.

Potrivit surselor ziardebragadiru.ro, incendiul nu s-a soldat cu răniți, existând doar pagube materiale. Până la ora publicării acestei știri, pompierii au izolat incendiul.

Au fost evacuați angajații și clienții din Flanco, dar și din magazinele alăturate (Pepco, Numero Uno, Sportisimo etc).

Sursa foto: ziardebragadiru.ro