EXCLUSIV Gunoaie îngropate în Bragadiru, într-o zi de carantină națională – VIDEO

Gunoaiele dintr-un camion au fost aruncate pe un teren din apropierea străzii Diamantului, iar un utilaj a venit să îngroape gunoiul sub pământ.

Toate acestea s-au petrecut joi, 26 martie, în plină carantină generată de pandemia de coronavirus. În imaginile trimise redacției noastre de un cititor al siteului ziardebragadiru.ro se vede utilajul care acoperă în grabă gunoaiele.

Terenul cu pricina se află între un bloc locuit și unul în construcție, pe strada Diamantului (zona din apropierea depozitelor Elbi / Alaska).

Chemată la fața locului, poliția nu a găsit mașina din care au fost aruncate gunoaiele. Redacția noastră a trimis imaginile către Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov.

”La data de 26 martie a.c., în jurul orelor 14:03, polițiștii orașului Bragadiru au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că pe un teren din orașul Bragadiru mai multe persoane aruncă gunoi.

În temeiul sesizării, polițiștii din Bragadiru s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea de verificări și investigații privind aspectele sesizate. Cu această ocazie, polițiștii nu au găsit persoane sau autoturisme în locul indicat de apelant.

În prezent, politiștii din Bragadiru efectuează activități specifice pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, cât si pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale ce se impun”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, comisarul șef Anne-Marie Ciolcă.

Aruncarea de gunoaie la întâmplare este una dintre marile probleme ale orașului Bragadiru. Cei care văd persoane care aruncă aceste gunoaie ar trebui să apeleze imediat Poliția Bragadiru, la numărul 021 448 14 26.

Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!