Deșeurile vegetale din Bragadiru se ridică gratuit. Cum trebuie să pregătiți resturile pentru ridicare

livada de meri

Primăria Bragadiru anunță că programul de colectare gratuită a resturilor vegetale rezultate în urma toaletării copacilor se prelungește până la 21 aprilie 2022.

Iată ce trebuie să faceți pentru a beneficia de ridicarea gratuită a acestor resturi:

  • să legați crengile în snopi;
  • crengile din snopi nu trebuie să aibă mai mult de 1,5 m lungime. De preferat, încercați să le tăiați la 1 metru;
  • să depozitați resturile la poartă, în fața locuinței, până la 18 aprilie 2022 (lunea de după Florii);

Primăria a decis prelungirea acestui termen pe 29 martie. În mod normal, colectarea gratuită a acestor resturi are loc exclusiv în lunile martie și noiembrie.

În restul anului, SC Salserv Ecosistem SRL efectuează ridicarea acestor resturi doar contracost.

Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!