Carantină prelungită în Bragadiru și alte 5 localități din Ilfov, la început de 2021

Deși numărul de cazuri noi la 1000 de locuitori a scăzut, rata de incidență rămâne încă alarmantă, iar autoritățile au decis să prelungească starea de carantină zonală în Bragadiru încă 7 zile.

Astfel, carantina zonală din Bragadiru va expira vineri, 8 ianuarie. Este posibil ca în acea dată, la ora 22, carantina să fie ridicată sau prelungită.

Model declarație pentru zona carantinată Bragadiru. Descarcă documentul din articol

Amintim că Bragadiru este în carantină din ultima săptămână din noiembrie. Astfel, orașul nostru are o lună și jumătate de carantină, perioadă în care incidența maximă a fost de circa 11 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 14 zile / 1000 locuitori.

Carantina zonală a fost prelungită cu 7 zile și în Otopeni, Popești Leordeni, Chiajna, Corbeanca și Dobroești.

La 1 ianuarie 2021, Bragadiru avea a doua cea mai mare incidență de cazuri din toate localitățile din Ilfov, cu 6.64 cazuri la 1000 de locuitori. Doar Tunari a raportat o incidență mai mare, de 7.07 cazuri / 1000 locuitori.

Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!