Agenția de Mediu cere spațiu pentru o stație de analiză a calitații aerului în Bragadiru
Agenția pentru Protecția Mediului a trimis o notificare prin care cere primăriei Bragadiru să indice posibile puncte din oraș în care s-ar dori monitorizarea calității aerului respirat de locuitori.
Subiectul a fost discutat joi, 28 mai, la ședința Consiliului Local al orașului.
Potrivit secretarului general al primăriei, Veronica Ioniță, autoritățile locale au trimis către APM trei posibile amplasamente pentru stație.
Zonele propuse sunt: Kilometru 8, zona vizavi de biserică, respectiv zona vizavi de sediul primăriei.
În Bragadiru funcționează în prezent un senzor Airly, în urma unei inițiative despre care am scris aici. Grupul de oameni care s-au ocupat de montarea senzorului și se ocupă de mentenanța sa a cerut montarea unui alt senzor în zona Grădiniței Nr. 3 (din cartierul Scandinavia), care să fie montat și întreținut din bugetul local al orașului.
Potrivit administratorului public Feny Cornelia Tabacu, o stație la standardele Agenției de Mediu ar fi o variantă mai bună decât senzorul Airly.
Totuși, alți senzori în rețeaua Airly ar putea fi montați în oraș, dacă, așa cum s-a întâmplat cu senzorul din Cartierul Latin, efortul va fi unul privat.
Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!