Au început lucrările la breteaua 2 DN6-Centură. Se va elibera astfel încărcarea pe giratoriile Kaufland și Leroy
Lucrările la breteaua numărul 2 dintre DN 6 și Centura București (pe partea dreapta a drumului național, cum vii dinspre Bragadiru vechi spre București) au început în această săptămână, potrivit unui anunț făcut de primarul Gabriel Lupulescu.
”Una dintre cele mai stringente probleme de trafic pentru locuitorii din Bragadiru va fi rezolvată până la sfârșitul lunii mai. Astăzi am participat, alături de Irinel Ionel Scriosteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, la deschiderea șantierului de lucrări la breteaua de legătură între DN 6 și Centura Bucureștiului. Realizarea acestei bretele are un impact major în creșterea siguranței rutiere și descongestionarea traficului în orașul nostru”, a scris edilul, pe Facebook.
Contractul pentru această lucrare importantă pentru traficul din oraș a fost semnat încă din luna mai 2021. La acea vreme, Ionel Scrioșteanu anunța că vor fi necesare 6 luni pentru finalizare (3 pentru avize și 3 pentru construcție). Dacă estimarea privind construcția rămâne valabilă, iar lucrările au început de fapt în februarie 2022, înseamnă că vom putea fi folosi această cale de circulație cel târziu în mai 2022.
Breteaua de legătură va avea 2 benzi de circulație, câte una pentru fiecare sens.
În prezent, după ce au fost montați parapeți de beton pe axul drumului, mașinile care vin dinspre Alexandria și vor să intre pe Centura București trebuie să treacă pasarela și să întoarcă la sensul giratoriu de la Leroy Merlin. Mașinile care ies de pe Centura București pe la breteaua existentă și vor să meargă spre București trebuie să întoarcă la sensul giratoriu de la Kaufland Bragadiru.
Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!