Kaufland Bragadiru. Cu ce diferă magazinul de toate celelalte unități Kaufland

Bragadiru este singura localitate din Ilfov cu un magazin Kaufland. Kaufland Bragadiru s-a deschis oficial pe 18 aprilie și neoficial încă din după-amiaza zilei de 17 aprilie.

Primul magazin Kaufland din Ilfov este situat în Bragadiru, la nr. 229A, chiar lângă magazinul Lidl. Amintim că Lidl și Kaufland fac parte din același grup.

Noul magazin Kaufland Bragadiru a dus la crearea a 70 de locuri de muncă.

Kaufland Bragadiru este primul magazin Kaufland care a implementat un nou concept premium. Astfel, la biroul de informații se află și un punct de vânzare de sine stătător, dotat cu casă de marcat care permite achiziția rapidă, cu produse tabac. Tabak Shop este un concept implementat în premieră în țara noastră.

Programul magazinului Kaufland Bragadiru este 07:30 – 22 de luni până sâmbătă și 7:30-21 duminica.

Intrarea auto principală la Kaufland se face prin sensul giratoriu din dreptul magazinului Lidl. Pietonal se poate intra și pe un gang amenajat de cei de la Kaufland între biserică și piața cea nouă.

Intrarea pentru pietoni dintre biserică și piața cea nouă

Dintre raioanele din magazin, atrag atenția raionul generos dedicat produselor BIO, dar și cel de pește proaspăt. Alături de acestea se află, desigur, raioane de legume-fructe, vitrină cu servire asistată, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, lactate, produse congelate vrac, produse nealimentare și drogherie.

În parcare se află și o unitate Grill, de unde pot fi comandate diverse meniuri (mici, cârnați, pui la grill, preparate din porc, cartofi prăjiți, murături etc).

Kaufland Bragadiru în cifre:

  • suprafața totală: 4773 metri pătrați;
  • suprafață de vânzare: 2700 metri pătrați;
  • este magazinul 122 din rețeaua Kaufland;
  • primul magazin Kaufland din Ilfov;
  • 70 de noi locuri de muncă;

”Obiectivul Kaufland este de a fi cât mai accesibil și la îndemână, tocmai de aceea, ne dorim ca prin extinderea rețelei și în orașe mici să facilităm accesul tuturor clienților noștri. Dotat cu o gamă variată de produse, printre care se evidențiază produsele BIO și sortimentul cu specific local, primul magazin Kaufland din Bragadiru susține și dezvoltarea comunității cu peste 70 de noi locuri de muncă”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România, într-un comunicat.