Vremea de Paște în Bragadiru. O zi soare, două zile – nori și ploaie
După ce miercuri va fi de-a dreptul răcoare, vremea se încălzește de joi, iar sâmbătă și duminică temperaturile vor ajunge la 27 de grade.
Astfel, duminică maxima va fi de 27 de grade Celsius (cu o minimă de 13 grade). Conform prognozei, șansele de ploaie sunt foarte mici, iar cerul va fi în cea mai mare parte a timpului însorit.
Ploile revin în a doua zi de Paște, luni, 3 mai. Va fi însă în continuare destul de cald, 24 de grade. Frigul se instalează din nou de marți, 4 mai, când maximă urcă doar până la 18 grade.
Iată temperaturile pe zile în Bragadiru, în perioada care urmează:
Vă amintim că Paștele ortodox este duminică, 2 mai. Orașul Bragadiru a ieșit din carantină de joi, 27 aprilie. Autoritățile au hotărât că în noaptea de Înviere putem circula fără restricții până la 5 dimineața.
„Anunțul premierului referitor la accesul liber la slujba de Înviere, care în ritualul ortodox (spre deosebire de cel catolic) se desfășoară între orele 00.00-04.00, se înscrie riguros în spiritul onest al dialogului purtat între cultele religioase și autorități. (…)”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!