Pasajul Domnești, aproape gata. Secretar de stat: ”Încă puțin” și va fi deschis – VIDEO
Un secretar de stat în Ministerul Transportului spune că asfaltarea tablierului metalic a pasajului Domnești a fost finalizată, singurele de executat fiind câteva rampe de acces.
„Încă puțin și vom circula pe Pasajul Domnești. A fost finalizată asfaltarea pe întreaga suprafață a tablierului metalic și se pregătesc pentru acest proces rampa de urcare spre Chiajna, rampa de coborâre spre Bragadiru și rampa de coborâre spre București. A fost finalizată turnarea stratului de balast stabilizat la rampa de urcare dinspre Bragadiru.”, a transmis secretarul de stat Ionel Scrioșteanu pe pagina sa de Facebook.
Se estimează că acest pasaj important pentru circulația pe Centura București va fi gata în noiembrie 2022.
„Continuă lucrările la rampa de urcare/coborâre spre și dinspre Domnești și a fost finalizată turnarea plăcilor de beton. De asemenea, se lucrează și la trotuarele din beton armat și la grinzile de parapet. Continuă așternerea stratului de balast stabilizat la rampa de urcare spre București și au fost finalizate plăcile de racordare, trotuarele și grinzile de parapet. Continuă montarea stâlpilor pentru iluminat și a început montarea lămpilor de iluminat pe zona pasajului”, a mai explicat reprezentantul din Transporturi, citat de adevarul.ro.
La pasaj se lucrează din vara anului 2020, după ce timp de mai mulți ani lucrarea a fost amânată continuu. Ieșirea din impas a fost preluarea lucrării de către subcontractorul Tracon, după ce constructorul principal STRACO intrase în insolvență.
Pasajul Domneşti – Giratoriul suspendat
- Lungime: 536 m
- Cost: 91,5 mil lei
- Constructor: STRACO GRUP SRL – SC COMNORD SRL – SPECIALIST CONSULTING SRL / Construcţie preluată de subcontractorul TRACON
Pasajul Domneşti este al doilea din cele cinci pasaje aflate în construcţie pe Centura Capitalei care va fi deschis circulaţiei, după cel de la Mogoşoaia, având în vedere stadiul actual al lucrărilor. Următoarele vor fi pasajele Berceni, Popești – Leordeni (Olteniței) și Cernica.
VIDEO – cum arăta pasajul la data de 23 septembrie 2022:
Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!
CITIȚI ȘI:
Fenomenul furturilor în Bragadiru. Ziua și hoția, iar infractorilor nu le pasă de camere – VIDEO