Metroul Bragadiru – București – Voluntari. Câte stații și ce traseu ar avea Magistrala 7

O persoană interesată de planurile de dezvoltare a rețelei de metrou din București a adresat conducerii Metrorex o solicitare referitoare la magistrala Voluntari – Bragadiru.

Solicitarea a fost depusă de Alexandru Sorin, iar răspunsul Metrorex a venit în luna iulie 2019.

”Recent am trimis un mail celor de la Metrorex referitor la contrucția magistralei de metrou Bragadiru – Voluntari. Iata și răspunsul:

Urmare a adresei dumneavoastră înregistrată cu numărul M01.10569/11.07.2019, vă comunicăm următoarele:

Realizarea Magistralei 7 de metrou Bragadiru – Alexandriei – Colentina – Voluntari este propusă în Strategia de Dezvoltare a Metroului din București – 2016-2030 – și reprezintă un proiect pe termen lung, cu următorul traseu plănuit: Bragadiru, Șos. Alexandriei, Calea Rahovei, Bd. Regina Maria, Piața Unirii, Bd. C. Coposu, Str. Mântuleasa, Calea Moșilor, Piața Obor, Șos. Colentina, Str. Afumați, Voluntari Centru, Șoseaua de Centură Nord-Est.

Implementarea Magistralei 7 Bragadiru – Voluntari implică realizarea unui traseu de metrou cu o lungime totală de aproximativ 26 km cale dublă, a 27 de stații de metrou, precum și a două depouri. Aceasta este prevăzută a fi finalizată după anul 2030, fiind inclusă pe lista proiectelor strategice de investiții ce urmează a fi pregătite și atribuite în Parteneriat Public Privat (PPP).

Cu stimă,
DIRECTOR GENERAL,
Ing. Marin ALDEA”

Ziardebragadiru.ro a scris despre proiect AICI. Prețul estimat al liniei este de 2,3 miliarde de euro.