Magazinele din Bragadiru se închid la ora 18

Magazinele din Bragadiru se vor închide zilnic la ora 18. Regula va fi valabila toate zilele săptămânii, cât timp incidența cazurilor de COVID-19 este de peste 7 la mie.

În prezent, potrivit Prefecturii Ilfov, incidența în Bragadiru este la un nivel uriaș: 12,7 / 1000 de locuitori. Este mai mare rată de infectare din toate localitățile din Ilfov, spun autoritățile.

În privința dreptului de circulație, în Bragadiru oricum se putea circula doar cu declarație, întrucât localitatea e carantinată. Dacă nu ar fi fost încă în carantină, declarația ar fi fost necesară de la ora 20. Dar, fiind în carantină, aveți nevoie de declarație la orice deplasare faceți.

În București, unde rata de infectare nu a trecut încă de 7,5%, magazinele se închid de luni până joi la ora 20, iar vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 18. Circulația fără declarație este interzisă de la ora 22 de luni până joi, iar vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 20.

Citiți și: Leroy Merlin Bragadiru și-a modificat programul pe perioada carantinei

Mai jos găsiți o serie de declarații care vă pot fi de ajutor:

  • declarație pentru zona carantinată Bragadiru
  • noile modele de declarații și de adeverințe pentru angajatori pentru zonele necarantinate pot fi găsite aici.

Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!