Cum arată spitalul militar ROL-2 de la Otopeni, ridicat în 7 zile. Urgențe pentru 24 de pacienți, 128 de paturi pentru infectați

Spitalul ROL-2 a fost deschis la finalul lunii martie în Otopeni și poate primi de atunci persoane infectate cu COVID-19.

Spitalul este gândit pentru a trata și a ține sub control cazurile ușoare și medii de infectare cu noul coronavirus. Spitalul este compus din mai multe corturi medicale și containere. În zonă era un lăstăriș, însă s-a lucrat neîntrerupt, iar spitalul a fost inaugurat, dar foarte important este că într-un pavilion al Institutului ”Ana Aslan” fost deschisă o zonă de Terapie Intensivă cu 24 de paturi.

Spitalul are o zonă dedicată Unității de Primiri Urgențe, care este gândită pentru 24 de pacienți, dintre care până la 12 în starea gravă. În zona verde se află o farmacie, un laborator care asigură biochimie și investigații și laborator pentru probele biologice. În zona roșie se află tomografia și saloanele de terapie intensivă primară.

Vin doar pacienți cu salvarea și sunt simptomatici, cu simptomatologie ușoară și medie și vor fi preluați în zona de triaj. Un detaliu interesant este că, în acest moment, singurul document în format hârtie care va fi folosit este consimțământul informat al pacientului, care include și monitorizarea video în scop medical. Ulterior, tot ce presupune internarea unui pacient în spitalul ROL-2 este un proces lipsit de documente pe hârtie. A fost inaugurată foaia de observare electronică pe un soft dedicat. Acest spital e cuplat prin telemedicină cu Spitalul Militar Central și cu Centrul Militar Național de Comandă, dar și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Zona de tabără militară este, de fapt, o secție de boli infecțioase cu 128 de paturi, care este temporar o extensie a secției de boli infecțioase ale Spitalului Militar Central. Pacienții primesc îmbrăcăminte de unică folosință și alte lucruri necesare și sunt hrăniți cu mâncare gătită la Institutul ”Ana Aslan”. În această zonă sunt mai multe camere de gardă.

Zona de terapie intensivă, cu 24 de paturi, va fi amenajată în incinta spitalului ”Ana Aslan”, într-un pavilion care ne-a fost pus la dispoziție. S-a lucrat pentru a se întruni normele de autorizare sanitară pentru terapie intensivă. Spitalul Militar Central a adus toată aparatura pentru a dota aceste saloane, inclusiv ventilatoare de înaltă performanță. Între tabere și terapie intensivă, pacienții vor fi deplasați cu izoletele.

Prezentare VIDEO:

Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!