Accident în Bragadiru. Șoferul, speriat și băut, a fugit în parcarea Lidl-Kaufland

Un accident de circulație a avut loc în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 21.

Șoferul unui automobil cu număr de București a lovit un alt autovehicul, care circula regulamentar.

Ciocnirea a avut loc în zona bisericii din Bragadiru, chiar în fața clubului de bowling.

Șoferul vinovat de accident a ales să fugă, probabil pentru că știa că e băut. El a mers înspre sensul giratoriu din zona Lidl-Kaufland, apoi a virat spre parcare.

Acolo a fost găsit de polițiștii veniți la fața locului. Pe lângă șofer, în mașină se mai afla un bărbat, o femeie și un copil minor. Bărbatul pasager a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiindu-i imobilizată zona gâtului.

Potrivit polițiștilor, șoferul era băut și va fi supus unor analize pentru a se stabili exact alcoolemia.