Un trotuar între Penny și rondul de pe Cristalului. Ce variante sunt
Propunerea de construire a unui trotuar pietonal între magazinul Penny și zona de intersecție între străzile Cristalului și Diamantului (unde se află acum un Mega Image Shop & Go) a fost discutată în cadrul ședinței de Consiliu Local Bragadiru din data de 15 aprilie 2019.
Potrivit administratorului public Feny-Cornelia Tabacu, care i-a răspuns unui locuitor al orașului, Andrei Mozara, în prezent sunt luate în discuție două variante:
- proprietarul terenului pe care se dorește construirea trotuarului să doneze bucata de teren necesară acestui trotuar; potrivit reprezentanților primăriei, există discuții în acest sens;
- primăria să cumpere de la proprietarul terenului bucata necesară trotuarului.
De altfel, în proiectul de buget pentru anul 2019 – care încă nu a fost votat – a fost inclusă și o sumă, în cazul în care se va ajunge la varianta 2.
Amintim că din spatele magazinului Penny și până la rondul de pe Cristalului prin care se intră în cartierul Scandinav nu există un trotuar amenajat.
Intenția este de a construi un trotuar pe partea cu Penny a străzii Cristalului. În spatele magazinului Penny se construiește acum un magazin de materiale de construcții (scheletul metalic a fost finalizat și urmează a fi amenajat spațiul).
ziardebragadiru.ro va urmări subiectul și vom reveni cu informații noi îndată ce le avem.
Dacă vrei să ne scrii ceva (un pont care poate deveni o știre sau pur și simplu impresiile tale despre siteul Ziar de Bragadiru) nu ezita să o faci la contact@ziardebragadiru.ro. Iar dacă nu vrei să ratezi vreo știre, îți recomandăm să te abonezi la notificări și să te alături, cu un Like, comunității de pe pagina noastră de Facebook.
Poți citi mai multe despre noi aici.