Se asfaltează Celofibrei și Legendei. O nouă intrare din Bragadiru în București
Asfaltările din aceste zile de la finalului străzii Celofibrei și a străzii Legendei vor crea o nouă rută de intrare din Bragadiru în București. Aceste străzi pot duce șoferii spre Șoseaua București – Măgurele, în apropierea unității militare și a Școlii 125.
Legendei este o stradă care se întâlnește, la intrarea în București, cu Șoseaua Vârtejului, cea care ajunge până în Șoseaua București-Măgurele.
Strada Celofibrei a fost parțial reabilitată de curând, așa cum am scris aici. Strada nu are trotuar pe întreaga sa lungime, ci doar pe porțiunea cuprinsă între DN6 și antena de comunicații (câteva sute de metri).
Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!