O bragadireancă a adus prima medalie olimpică a României la Tokyo. Ce planuri de viitor are, la 37 de ani
O sportivă care locuiește în Bragadiru a cucerit prima medalia olimpică pentru România la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
Ana Maria Popescu (37 de ani), fostă Brînză, a cucerit argintul în proba de spadă feminin.
Popescu s-a calificat în finală după o serie de victorii foarte frumoase, dar a pierdut dramatic ultimul act în fața unei chinezoaice, Sun Yiwen.
Este a cincea prezență la Olimpiada de vară pentru Ana Maria, care are trei medalii olimpice în palmares (un aur cu echipa la Rio 2016 și 2 medalii de argint la individual feminin la Beijing 2008 și Tokyo 2020).
Prima reacție a sportivei după acest răsunător succes a fost una aparent surprinzătoare. Imediat după clipele de bucurie, Ana Maria și-a pus deja în minte că urmează Europenele de scrimă.
”Povestea ”zilei de poveste” de mâine… acum la somn cu mine. Nu de alta, dar avem (să sperăm măcar) Europene în toamnă. Sau credeați că scăpați de mine?!”, a scris Ana Maria Popescu pe Facebook după victoria de la Tokyo.
Intervievată de TVR imediat după finală, Ana Maria a spus că speră ca medalia sa să fie suficient pentru o bună finanțare a acestui sport, scrima, la care România are un palmares foarte bogat.
Ana Maria Popescu este una dintre cele mai valoroase spadasine din toate timpurile. Are 12 medalii de aur la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Europene și alte numeroase medalii de argint și bronz.
Spadasina locuiește pe o stradă liniștită din zona Bulgaru a orașului Bragadiru.
Sursa foto: facebook.com via rfi.ro
Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!