Creșa și parcul din Cartierul Independenței – unde vor fi construite și alte detalii despre proiect
O creșă și un parc în imediata ei apropiere vor fi construite în perioada următoare în Cartierul Independenței din Bragadiru.
Potrivit informațiilor primite de ziardebragadiru.ro, terenul pe care se va construi creșa și parcul se întinde pe 3000 de metri pătrați.
Locul ales este intersecția dintre strada Dealului și strada Ortacului, în Cartierul Independenței (vezi imaginea principala a articolului).
Potrivit bugetului local pe anul 2019, costul estimat pentru achiziția de teren și pentru ridicarea creșei ar fi undeva în jurul sumei de 1,9 milioane de lei. Pentru terenul necesar locului de joacă și pentru amenajarea acestui loc de joacă apare în buget o sumă de circa 500.000 lei. Tot în Cartierul Independenței se dorește și construirea unei școli. Pentru achiziționarea terenului necesar pentru acest proiect, autoritățile locale au alocat o sumă de aproximativ 500.000 lei.
O altă școală, dar și o grădiniță, ar urma să se construiască în viitorul apropiat în Cartierul Latin.
ziardebragadiru.ro va urmări îndeaproape toate subiectele de mare interes pentru oraș. Pentru a nu rata știrile noastre, te sfătuim să te alături cu un Like paginii noastre de Facebook și să bifezi opțiunea See First / Vezi mai întâi din dreptul butonului Follow / Urmărește, așa cum se poate vedea din imaginea de mai jos.