Ce propuneri de modificare a bugetului local au venit de la cetățenii din Bragadiru
O ședință a avut loc săptămâna trecută la Primăria Bragadiru, după ce bugetul orașului a fost pus în dezbatere publică. 21 de cetățeni au trimis propuneri prin email în săptămâna dinaintea ședinței, iar 7 dintre ei au venit să le susțină și verbal în ședință.
ziardebragadiru.ro a scris despre bugetul local al orașului AICI.
Două dintre persoanele prezente la ședință, Valentin Ghiță și Mihai Fălan, au venit cu dosarele de semnături necesare pentru introducerea în discuție a proiectelor pentru care au demarat acțiuni cetățenești, școala din cartierul Independenței, respectiv parcul din zona Cartierului Latin. Ambii au declarat că au peste 1000 de semnături strânse, suficiente pentru ca proiectele lor să fie dezbătute în Consiliul Local.
Aceste două proiecte au fost și dezbătute în timpul ședinței, dar au fost discuții legate și de alte demersuri. De exemplu, s-a vorbit despre canalizarea pluvială în cartierul Independenței, proiect amplu despre care am scris și noi AICI. O altă propunere a fost legată de o altă posibilă școală între cartierele Scandinav + Fortuna și Cartierul Latin. O altă persoană, Camelia Fâșie, a propus și înființarea unui mic parc pe strada Parfumului (chiar în dreptul stației de autobuz). Vom scrie despre aceste proiecte pe ziardebragadiru.ro în zilele ce urmează.
La ședință au fost analizate și 11 amendamente la proiectul de buget, formulate de unul dintre consilierii orașului, Teodora Desagă. Printre altele, consilierul a propus eliminarea sumelor dedicate achiziției de imobile și locuințe sociale, dotarea cu lift a pasarelei care va fi construită peste DN6 în dreptul străzii Gladiolelor, sistematizarea DN6 între stațiile Gladiolelor și Peco, construcția de trotuare pe străzi foarte circulate ca Alunului, Dantelei, Dealului, Libertății, Monumentului, Parfumului, Safirului, Speranței.
La ședință au participat și administratorul public Feny-Cornelia Tabacu, dar și șeful de serviciu de la achiziții publice, inginerul Ion Jarcalete. Ședința a fost moderată de consilierul Alexandru Gheorghe, cel care s-a ocupat de centralizarea și dezbaterea propunerilor venite de la cetățeni.
Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!