Câinii capturați din zona Lacul Morii au ajuns la Bragadiru. Animalele erau ieșite din curțile oamenilor

caini lacul morii aspa

14 câini (dintre care doi pui) au fost capturați duminică, 22 ianuarie, în zona Lacul Morii din București.

Acțiunea a avut loc după tragedia în urma căreia o femeie care a ieșit la alergat a murit după ce a fost atacată, în această zonă, de o haită de câini.

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) a menționat, într-un comunicat, că animalele capturate au ajuns la ASPA Bragadiru. Reprezentanții instituției menționează că patru dinte animale fac parte din grupul celor identificate pe câmpul pe care a alergat femeia.

Acestor animale le-au fost prelevate probe de către polițiști, pentru a se stabili dacă într-adevăr sunt cei care au ucis-o pe femeie, informeazaă newsbucuresti.ro.

Printre cei 14 câini capturați se numără și un metis de amstaff (rasă extrem de agresivă). Animalele au fost găsite pe străzi adiacente câmpului, cum ar fi Calea Giuleși, Fântâna Domnească sau Drumul la Roșu. Reprezentanţii ASPA au menţionat că sunt câini ieşiţi din curţi, lăsaţi liberi pe stradă şi că vor sesiza Poliţia.

1700 de câini, capturați în 2022 în București

Câmpul pe care alerga femeia este un teren vast din apropierea Lacului Morii. Zona nu are legătură cu partea amenajată a lacului Morii, care este sigură pentru activități de alergare sau de mers cu bicicleta / trotineta.

Anul trecut, ASPA a capturat 1700 de câini în București. Cei mai mulți au fost capturați în Sectoarele 6 și 5. Cei mai puțini – în sectorul 1. ASPA menționează că chiar înainte de tragedie, pe 18 ianuarie, a avut o intervenție în zona Lacul Morii.

Reprezentanţii ASPA dezmint informaţia potrivit căreia, după capturare, ASPA eliberează câinii înapoi pe străzi. „Imediat cum ajung în adăposturile ASPA, câinii sunt microcipaţi şi înregistraţi în Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân pe numele ASPA, astfel încât, dacă aceştia ar fi ulterior eliberaţi pe stradă, datorită microcipului ar fi identificaţi ca fiind din adăposturile noastre. ASPA capturează câinii de pe domeniul public, însă capturarea nu rezolvă cauza, nu opreşte sursa de câini. ASPA nu are competenţe în cazul proprietăţilor private, nu poate pătrunde pe acestea fără acordul proprietarilor, nu poate verifica deţinătorii de animale, nu poate aplica sancţiuni”, au explicat reprezentanţii autorităţii.

Citiți și:

Punct Big Brother între Bragadiru și București. Ce trebuie să știe șoferii despre noile camere de trafic

Apă Canal Ilfov crește prețul apei în Bragadiru. Prețuri mult mai mari decât în București