Strada Diamantului – Ce împiedică asfaltarea porțiunilor lipsă din acest drum important

Strada Diamantului, o variantă de evitare a Șoselei Alexandria, nu poate fi folosită pe toată lungimea sa deoarece legal primăria nu are dreptul de a asfalta o porține din zona depozitelor Elbi-Alaska.

Potrivit reprezentanților Primăriei, se fac eforturi pentru contactarea proprietarilor din zonă, în scopul de a lămuri situația. Problema cea mai mare, spun autoritățile locale, este că unii proprietari sunt greu de găsit, nefiind în România.

O altă problemă de lămurit este de ce, în zona din spatele depozitului Alaska, drumul se îngustează subit. Probabil este vorba despre o retragere incorectă față de axul drumului.

Strada Diamantului se întinde perfect paralel cu drumul național, având o lungime totală foarte mare, de câțiva kilometri, între intersecția cu Gladiolelor (capătul dinspre București) și punctul său de final, zona cimitirului Odihna Veșnică din Bragadiru. Drumul ar fi o varianta de a evita extrem de aglomeratul drum național, preluând o parte din trafic.

Potrivit unor informații, planul pentru strada Diamantului ar fi să se întindă chiar mai mult, între Gladiolelor și strada Jadului (cea din imediata vecinătate a Centurii București).

Se pare că și noul Lidl care se va construi în Bragadiru ar putea avea intrare dublă, și din Șoseaua Alexandriei, și din Diamantului.

ziardebragadiru.ro va urmări îndeaproape toate subiectele de mare interes pentru oraș. Pentru a nu rata știrile noastre, te sfătuim să te alături cu un Like paginii noastre de Facebook și să bifezi opțiunea See First / Vezi mai întâi din dreptul butonului Follow / Urmărește, așa cum se poate vedea din imaginea de mai jos.