Strada Gladiolelor nu va fi asfaltată ”în vecii vecilor”
O ședință dedicată problemelor de buget a scos la iveală și situația străzii neasfaltate Gladiolelor, des folosită de șoferi deoarece asigură o legătură bună între DN 6 (zona Rostar) și zona Prelungirea Ghencea.
Cel care a explicat situația străzii este șeful serviciului de achiziții din Primăria Bragadiru, inginerul Ion Jarcalete. Potrivit acestuia, această stradă nu va fi asfaltată niciodată pentru că se află într-o zonă de protecție severă a Apa Nova și a ELCEN, conducte de mari dimensiuni fiind chiar sub zona pe care se circulă acum.
Strada Gladiolelor este asfaltată circa 200 de metri, de la DN6 până la intersecția ei cu strada Diamantului. Apoi, găsim un drum de pământ, pietruit de autorități anul trecut, dar foarte folosit de șoferi (dar și deseori f murdar, din cauza gunoaielor aruncate cu căruțele sau chiar cu dubele). Drumul duce până la strada Dantelei, rută importantă de intrare în București. Cu viteză redusă, pe acest drum se poate circula chiar și cu mașini mici, dar cu gardă ridicată.
Asfaltarea străzii a fost cerută de mulți șoferi, însă încadrarea în zona de protecție împiedică acest demers. Strada ”adună” trafic și din străzile Ametistului, Safirului și Rubinului, care se termină în Gladiolelor.
O altă stradă care pornește din Gladiolelor este Drumul Cooperativei, cea care trece prin fața cimitirului și ajunge până aproape de linia tramvaiului 41 (zona intersecției dintre Prelungirea Ghencea și strada Brașov). Însă, și Drumul Cooperative este neasfaltat pe o porțiune de circa 200 de metri, între Gladiolelor și intrarea în cimitir.
La punctul de întâlnire dintre strada Gladiolelor și DN 6 va fi construită în curând și o pasarelă pietonală, în dreptul trecerii de pietoni existente.
Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!