Cantități impresionantă din arma chimică ”Agent Orange”, descoperite într-un fost grajd din Bragadiru
Aproximativ 150 de tone de Agent Orange, depozitate în zeci de butoaie, se află acum într-un fost grajd din Bragadiru.
Substanța, folosită de americani în Vietnam și considerată vinovată pentru o mulțime de decese și pentru peste un milion de malformații, a fost adusă în 2003 din Germania.
Abia în 2016 a fost deschis un dosar penal în acest caz, dar marfa zace în continuare în orașul nostru, într-un spațiu impropriu pentru a depozita un astfel de deșeu periculos.
”Substanţa este extrem de periculoasă, pentru că, deşi ea nu este definită ca o armă biologică, are aceleaşi efecte”, a declarat expertul în sănătate publică Ioana Stăncel, pentru Observator.
”E problema că ele expirau în Germania şi atunci neutralizarea lor era destul de costisitoare, este una din probabilităţi. […] Fiind considerată deşeu periculos a început o investigaţie pentru a vedea modul în care această marfă a fost recepţionată în România, importată, de ce avem înscrisurile de pe ambalaje care ne atestă că data de expirare era cu mulţi ani înainte. Avem etichete din secolul trecut”, admite comisarul-șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.
Contactul direct sau inhalarea de erbicid Agent Orange înseamnă afecțiuni pe viață. Substanța provoacă erupții și leziuni la nivelul pielii, dar deseori se ajunge la tulburări nervoase, malformații, cancer sau chiar deces direct.
”Sunt riscuri care ţin de afectarea mai multor generaţii. Un risc pentru securitatea naţională şi un risc pentru sănătatea publică”, completează expertul Ioana Stăncel pentru publicația citată.
Trei firme, două românești și una din Germania, sunt implicate în acest import dubios. Ultima inspecție la depozit a avut loc în iulie 2020, iar spațiul a fost considerat, la acea vreme, conform pentru a depozita un astfel de deșeu.
Cazul acestui import a fost la început alocat procurorilor antimafie, apoi a ajuns la Poliția Ilfov. Apoi s-a ajuns la Parchetul Cornetu și apoi la Parchetul de pe lângă tribunalul Ilfov. Deși substanța a ajuns în țară în 2003, abia în 2016 au început cercetările legale. După 5 ani, ele încă nu s-au încheiat.
În urma publicării materialului video pe Antena 1, a venit și o reacție de la inspectoratul județean de poliție.
”La nivelul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, se află în lucru un dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată și trafic de produse sau substanțe toxice, urmărirea penală fiind sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, se arată în comunicat.
Reporterii Observator au mers și la primărie, însă noul primar, Gabriel Lupulescu, nu și-a preluat încă mandatul (învestirea în funcție ar urma să aibă loc în iulie). Viceprimarul Grigore Marian Dumitru nu a vrut să îi primească pe jurnaliști, așa cum făcuse și cu jurnaliștii Știrile Pro TV care au realizat un material video despre inundațiile din oraș, la începutul lunii iunie 2021.
Reportajul integral poate fi urmărit aici.
Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!