Înscrierea la grădiniță în Bragadiru. Ce trebuie să știe părinții din oraș

Bragadiru are 3 grădinițe de stat, două cu program prelungit și una cu program normal. Noi ne-am interesat cum decurge înscrierea și am încercat să aflăm cam câte locuri libere vor fi anul acesta.

Grădinițele cu program prelungit sunt grădinițele Nr. 2 și Nr. 3, una situată în parcul orașului (strada Povernei), iar cealaltă în cartierul Scandinav (strada Coralului).

Grădinița nr. 1, cu program normal, este pe strada Griviței.

În acest moment suntem în plină perioadă de reînscrieri. Părinții care au copiii la grădiniță îi pot reînscrie între 6 și 17 mai. Perioada de înscrieri la grădiniță pentru anul școlar 2019-2020 va avea loc între 20 mai și 7 iunie.

Numărul de locuri pentru fiecare grădiniță sunt următoarele:

  • Grădinița Nr. 1 Bragadiru – 75 locuri;
  • Grădinița Nr. 2 Bragadiru – 150 locuri, dar în realitate sunt 180 de locuri, deoarece clasele au fost suplimentate de la 25 la 30 de copii;
  • Grădinița Nr. 3 Bragadiru – 100 de locuri;

S-ar putea deschide 2 noi grupe la Grădinița Nr. 3

ziardebragadiru.ro a vorbit cu directoarea grădinițelor, Alina Răducanu, despre viitorul grădiniței nr. 3 din oraș. Grădinița, construită pe un teren donat municipalității de un dezvoltator și ridicată din fondurile primăriei și ale Consiliului Județean Ilfov, a fost deschisă în toamna anului trecut și aici sunt înscriși 103 copii.

Acest lucru înseamnă că, pentrul anul 2019-2020, în practică nu vom mai avea înscrieri în această grădiniță, ci doar reînscrieri.

Există însă șansa ca, din vară, numărul locurilor disponibile la Grădinița Nr. 3 să crească de la 100 la 150. ”Avem două săli la etajul 1 care sunt închise. Ele trebuie mobilate, dotate, dar trebuie de asemenea să primim acordul de la inspectorat și de la Ministerul Educației pentru 4 noi posturi de educatoare”, spune Răducanu.

”Există și planuri pentru suplimentarea fiecărei grupe de la 25 la 30 de copii”, adaugă directoarea.

În prezent, la această grădiniță lucrează 8 educatoare, câte două pentru fiecare dintre cele 4 grupe deschise.

Totuși, ziardebragadiru.ro a aflat că există alte patru săli de clasă în mansarda clădirii. Am vizitat aceste săli de clasă iar ele sunt construite la ”roșu”. Astfel, de anii viitori, am putea avea cele 4 săli deschise acum, plus cele 2 săli care trebuie dotate, plus aceste 4 din mansardă. Cum fiecare clasă are cel puțin 25 de copii, rezultă o capacitate totală a grădiniței de 250 de copii. Rămâne însă de văzut când se vor deschide toate acestea.

Numărul locurilor libere la grădinițele din Bragadiru pentru anul 2019-2020

Practic, copiii care pleacă acum la școală vor elibera locurile pe care le pot ocupa noii veniți. Potrivit directoarei Răducanu, vor fi aproximativ 60 de locuri eliberate la Grădinița Nr. 2 (din parcul orașului) și circa 50 de locuri la Grădinița Nr. 1, cea cu program normal.

”Iar de aici, teoretic, nu pleacă nimeni”, spune ea despre grădinița nr. 3. Și asta pentru că grădinița deschisă anul trecut are acum grupe mici și mijlocii, iar de la anul copiii vor fi împărțiți în două grupe mijlocii și două grupe mari. Va lipsi, astfel, grupa mică. Dacă însă problema celor două clase închise va fi rezolvată, lucrurile vor sta cu totul altfel. ziardebragadiru.ro va urmări subiectul și va reveni cu informații.

Grădinița cu program normal va avea de asemenea doar grupe mijlocii și mari în anul școlar 2019 – 2020. Astfel, singura grădiniță din oraș care va avea sigur grupe mici (2 la număr) este grădinița numărul 2, din parc.

Ce se plătește la grădinițele cu program prelungit

Grădinița cu program normal este gratuită, iar la grădinițele cu program prelungit (2 și 3) se plătește doar masa. Prețul este de 15 lei / zi / copil la Grădinița Nr. 3 și de 13 lei / zi / copil la Grădinița Nr. 2. Desigur, se plătește doar pentru zilele în care copiii sunt prezenți.

Poți vizita galeria de aici pentru a vedea, printre alte imagini, și exemple de meniu (fotografiile sunt făcute la Grădinița Nr. 3).

Cerere pentru înființarea de urgență a unei noi grupe mici

Unul dintre consilierii locali ai orașului, Teodora Brabete Desagă, a cerut inspectoratului școlar înființarea de urgență a unei grupe mici la grădinița nr. 3.

”Grădinița a fost proiectată pentru 120 de copii în regim program prelungit, 150 în program mixt, 180 în program normal. Din aceste considerente, am cerut primăriei și Inspectoratului Școlar Județean Ilfov să îmi spună care este motivul pentru care nu se organizează grupa mică în anul școlar 2019-2020 și le-am cerut să facă toate demersurile pentru ca măcar o clasă de grupa mică să poată fi înființată, deoarece mulți părinți s-au bazat pe faptul că își vor înscrie copiii aici”, ne-a spus consilierul local.

Ea a adăugat că nu are nemulțumiri legate de modul de funcționare a grădiniței, ci doar de lipsa acestei grupe mici.

Ministerul plătește doar educatoarele, restul de costuri le suportă primăria

Problema invocată s-ar rezolva însă dacă cele două noi săli de clasă vor fi deschise. Totuși, problema este că părinții nu își pot înscrie de acum copiii pentru aceste două noi clase, deoarece există încă 2 incertitudini, una legată de dotarea claselor, iar cealaltă de alocarea de buget de la minister pentru 4 posturi noi de educatoare.

Ministerul Educației asigură doar plata educatoarelor, dar toate îngrijitoarele și restul personalului din grădiniță sunt plătite de către Primăria Bragadiru. Tot primăria asigură plata utilităților grădiniței.

Acte necesare pentru înscrierea / reînscrierea copilului la grădiniță în Bragadiru

Trebuie spus de la bun început că înscrierea / reînscrierea la toate cele 3 grădinițe din Bragadiru are loc la sediul Grădiniței Nr. 2, din parcul orașului (strada Povernei).

De asemenea, părinții trebuie să știe că pot completa pe fișa de înscriere a copilului la grădiniță mai multe opțiuni, adică pot adauga pe fișă mai multe grădinițe, din Bragadiru sau din afara orașului.

Iată de ce acte este nevoie:

  • copie a certificatului de naștere al copilului înscris;
  • copie carte de identitate a solicitantului (cu domiciliu sau viza de flotant de Bragadiru);
  • adeverință de salariat a solicitantului (doar pentru grădinițele cu program prelungit, adică 2 și 3);
  • hotărâre de divorț, dacă este cazul;
  • rezultatul evaluării nivelului de dezvoltare psiho-somatică a copilului (doar în cazurile necesare).

Prioritate la înscrieri au părinții care au și alt copil înscris la respectiva grădiniță. Desigur, un alt criteriu este cel al domiciliului / vizei de flotant în Bragadiru.

Ce dotări ale grădinița nr. 3

Am vizitat grădinița nr. 3 din Bragadiru pentru a vedea ce oferă copiilor unitatea de învățământ deschisă în 2018. Cu ajutorul administratorului grădiniței, Daniel Ilie, am aflat câteva dintre avantajele grădiniței din strada Coralului.

Dacă vreți să vedeți mai multe imagini cu grădinița nr. 2 din Bragadiru puteți deschide galeria de AICI.

  • este una dintre puținele clădiri din zona de sud a Ilfovului cu autorizare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov; autorizarea este diferită de avizul oferit de ISU, această autorizare arată că clădirea este pe deplin pregătită de eventualitatea unui incendiu;
  • căldura și apa caldă sunt asigurate de două centrale termice de câte 80 kW fiecare, montate în cascadă;
  • fiecare grup sanitar din clădire este dotat și cu boiler electric, pentru situații de urgență;
  • în fiecare dintre clase, dar și în zona comună de masă, suprafața vitrată este foarte mare. Astfel, copiii se bucură de lumină naturală, confortabilă ochiului, și mai puțin de lumină artificială;
  • grădinița are și o centrală de desfumare; astfel, dacă este detectat fum, se deschid automat 6 trape în plafonul de sticlă al grădiniței și alte 6 trape în acoperișul din sticlă în formă de piramidă din mansardă (vezi galeria foto). Acestea permit eliminarea rapidă a fumului și o mai rapidă evacuare în caz de urgență a grădiniței;
  • grădinița are și un generator electric montat în curte, folosit în caz de urgență pentru stațiile de pompare de apă;
  • grădinița este dotată cu hidranți interiori și exteriori, dar în curte se află și un bazin de 20.000 de litri de apă, din care pompierii se pot alimenta în caz de nevoie;
  • un sistem de monitorizare video este în prezent montat în grădiniță. Sistemul nu va fi folosit pentru ca părinții să poată verifica live ce fac copiii lor (cum se întâmplă la unele grădinițe private), dar imaginile stocate pot fi analizate în cazul unor reclamații venite din partea părinților, de exemplu.

Îți recomandăm și: Grădinița Nr. 3 în imagini – Galerie Foto