Lucrări în Bragadiru. Se montează pasarela de la Rostar, urmează încă 2 noi pasarele
După ce săptămânile trecute s-au montat stâlpii laterali, de susținere, în aceste zile se montează și pasarela propriu-zisă de traversare a DN6 în zona Rostar, Bragadiru.
Pasarela nu este prevăzută cu lift sau platforma pentru cărucioare bebe / scaune rulante, ci doar cu scări. Pasarela va fi de ajutor îndeosebi pentru cei care locuiesc pe sau în apropierea unor străzi ca Leordeni, Celofibrei sau Diamantului.
Aceasta va fi a patra pasarelă pietonală din Bragadiru, după cele din zona Leroy Merlin, cea de după podul peste centură și cea din zona școlii nr. 1 din Bragadiru.
Odată cu noua pasarelă, se va renunța la trecerea de pietoni din zona Rostar.
Finanțarea este suportată în procent de 90% de Consiliul Județean Ilfov și 10% de bugetul local al orașului Bragadiru.
Încă 2 pasarele între Penny și intrarea în București
O altă pasarelă se va ridica în curând și în zona Cristalului (trecerea de pietoni din apropierea McDonald’s Bragadiru). Trecerea s-ar putea dovedi foarte bună pentru cei care stau în cartierul Independenței, de exemplu, ei evitând astfel trecerea de pietoni destul de periculoasă din zonă.
Pentru această lucrare a fost trecută în bugetul local al orașului suma de 535.500 de lei.
O altă pasarelă se va construi în zona intersecției dintre drumul european și strada Gladiolelor. Pentru acestă lucrare este prevăzută suma de 535.000 de lei.