Post liber la Primăria Bragadiru. Se caută un inspector de protecție civilă
Primăria Bragadiru scoate la concurs în această primăvară un post de inspector de protecție civilă.
Titulatură completă a postului scos la concurs este: Inspector protecție civilă, clasa I, grad profesional superior – Compartimentul protecție civilă.
Programul este de 8 ore/zi, 40 de ore / săptămână.
Cei care doresc să participe trebuie să îndeplinească următoarele condiții legate de studiu și vechime:
- Studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- Vechime în specialitatea studiilor necesara exercitarii functiei publice vacante: minim 7 ani;
- Certificat de competente profesionale obtinut prin conditiile stabilite prin metodologia emisă de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgență – conform art. 13, alin. (6) din Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă, republicata cu modificările si completările ulterioare.
Concursul de recrutare constă în 3 probe:
- selecţia dosarelor de înscriere, se va face în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
- proba scrisă: 01.04.2022, orele 10.00;
- interviul: se va susține în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
Dosarele de inscriere la concurs se depun la sediul Primariei orasului Bragadiru – Compartiment registratura, in termen de 20 de zile de la data publicarii anuntului, respectiv in perioada 01.03.2022 – 01.04.2022 și trebuie să conțină:
a) formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3;
b) curriculum vitae, modelul comun european;
c) copia actului de identitate;
d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
e) copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei;
f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
h) cazierul judiciar;
i) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specific.
Mai multe detalii despre acest loc de muncă găsiți aici. Cei care au mai multe întrebări pot apela numărul 021/448.07.95 sau pot folosi adresa de mail resurseumane@primariaorasbragadiru.ro.
Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!