Tentativă de atentat terorist în Bragadiru. Rușii au vrut să arunce în aer două sonde
Un plan al Rusiei în România a fost dejucat de SRI. Un cetățean columbian a fost prins de autorități în timp ce făcea mai multe fotografii în Bragadiru, unde se și cazase. Conform unor informații Antena 3, columbianul urma să incendieze și să arunce în aer obiectivele fotografiate.
Un columbian a fost prins de SRI și DIICOT, după ce a pus la cale o operațiune de sabotaj în România la ordinul rușilor. Bărbatul a primit 3000 de dolari ca să arunce în aer sau să incendieze obiective de securitate națională, precum două sonde de extracţie a petrolului şi o staţie de reglare/măsurare gaze naturale din Ilfov.
Mai exact, bărbatul se cazase în Bragadiru și a făcut mai multe fotografii în spatele magazinelor Lidl și Kaufland, unde se află un sediu de reciclare.
Înainte de a duce operațiunea la bun sfârșit, el a fost filat de oamenii legi în timp ce fotografia obiectivele, pe care apoi le-a transmis mai departe rușilor. „Acest mod de operare face parte din arsenalul de tehnici hibride pe care Federația Rusă îl folosește în România, precum și în statele aliate”, a transmis SRI.
Columbianul, reținut înainte de a-și duce la capăt planul din Bragadiru
Columbianul a fost reținut de DIICOT la data de 30 iulie 2024, pe baza informațiilor obținute de SRI și transmise Ministerului de Afaceri Interne. Tânărul de 34 de ani „documenta în detaliu zona unui depozit de materiale reciclabile din orașul Bragadiru, aflat în proximitatea mai multor obiective asimilabile infrastructurilor critice (sonde de extracție de țiței, magistrale de gaz sau turnuri de telecomunicații)”, a precizat SRI într-un comunicat de presă.
Luis Alfonso Murillo Diosa a ajuns în București la data de 28 iulie 2024, din Medellin, Columbia. A doua zi s-a cazat la un hotel din Bragadiru, în zona unui complex „unde s-ar afla un depozit de deșeuri reciclabile, două sonde de extracţie a petrolului precum și o staţie de reglare/măsurare gaze naturale”, transmite DIICOT.
Columbianul avea sarcina trasată de către un rus, cu care comunica pe Telegram, de a efectua o misiune de recunoaștere a zonei și de efectuare a unor fotografii. Bărbatul a căutat pe internet unde se găsesc substanţe şi ingrediente de uz civil accesibile pe piaţa liberă, care pot fi folosite ca explozibili sau sursă de incendiere.
„Sabotorul era instruit să comunice periodic și să documenteze personal întregul ciclu de activități pe care urma să le deruleze, certificându-le prin transmiterea unor imagini cu repere specifice care să confirme faptul că persona acționa conform instructajului primit”, a transmis SRI.
Rușii au crezut că atentatul a avut succes și au propagat un fakenews pe rețelele de socializare
„Bărbatul de 34 de ani ar fi efectuat stagiul militar în cadrul forţelor armate columbiene, fiind instruit în activităţi de culegere de informaţii (cercetare-documentare)”, precizează DIICOT.
Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, columbianul ar fi primit 1500 de dolari pentru aceste fotografii și încă pe atât ca să ducă misiunea la capăt, respectiv să arunce în aer sau să incendieze obiectivele.
„Actele de diversiune puse în executare de către bărbatul de 34 de ani au avut aptitudinea de a pune în pericol securitatea naţională prin generarea unei ameninţări/situaţii de risc deosebit la adresa obiectivelor şi instalaţiilor industriale aflate în județul Ilfov.
Astfel, acţiunea acestuia, dacă ar fi fost finalizată, ar fi fost de natură să creeze „diversiune”, în sensul că ar fi generat în societate un puternic sentiment general de insecuritate, nelinişte, că astfel de acţiuni ar fi posibile oricând, dar şi de neîncredere a populaţiei în capacitatea autorităţilor publice de a asigura protecţia cetăţenilor”, a transmis DIICOT.
Informațiile au fost dezmințite în mass media românească, la momentul respectiv, ca urmare a unor comunicate oficiale emise de autoritățile române”, a precizat SRI.