Cum ar trebui să arate Prelungirea Ghencea peste doi ani
Lucrările de lărgire și modernizarea a Prelungirii Ghencea, una dintre cele mai aglomerate artere din București, au început. Potrivit planului, lucrările ar trebui să fie gata în 24 de luni.
Lucrările de lărgire și modernizarea a Prelungirii Ghencea, una dintre cele mai aglomerate artere din București, au început. Potrivit planului, lucrările ar trebui să fie gata în 24 de luni.
Locuitorii din cartierul Independenței pot transmite primăriei locale care sunt orele potrivite pentru a efectua preluarea copiilor din cartier cu microbuze și transportarea acestora la stațiile STB de pe drumul național.
Copiii din Cartierul Independenței vor fi transportați gratuit cu microbuzele până într-o sație STB de la drumul european, de unde vor putea lua autobuzul spre școala la care studiază.
Ne-am gândit să explicăm într-un singur articol care sunt toate liniile de autobuz în Bragadiru. Desigur, ele leagă Bragadiru de București, dar și de alte câteva localități din Ilfov (Clinceni, Cornetu, Domnești).
O persoană interesată de planurile de dezvoltare a rețelei de metrou din București a adresat conducerii Metrorex o solicitare referitoare la magistrala Voluntari – Bragadiru.
Linia 185 a Societății de Transport București a ”pătruns” de câteva luni și în Bragadiru, iar mai mulți locuitori din oraș cer o supra-prelungire a acestei linii importante.