Incendiu cu final neașteptat în Bragadiru. Un fost fotbalist a fost la un pas de moarte

Un incendiu puternic a izbucnit duminică, 31 august, într-un bloc din Bragadiru. Nicio persoană nu fost rănită, însă tânărul care locuia în apartament a ales să plece la scurt timp după intervenția pompierilor și a polițiștilor.

Potrivit surselor ziardebragadiru.ro, incendiul a afectat mobila de bucătărie și finisajele din apartament, dar nu s-a extins la apartamentele vecine. Flăcările ar fi pornit de la o tigaie uitată pe aragaz de singura persoană care locuia în apartament.

Vecinii din blocul în care a avut loc incidentul spun că în apartamentul incendiat locuia Paul Abba, un tânăr nigerian în vârstă de 34 de ani. Abba este un fost fotbalist, retras însă din activitate. El a jucat în trecut pentru echipe ca CS Turnu-Severin, Conpet Ploiești, Gloria Buzău și Minaur Baia Mare.

Incendiul a avut loc în jurul orei 15:30 în apartamentul închiriat de tânărul nigerian la etajul doi al blocului situat pe Strada Neamului, nr 1A. scara 1 (cartierul Independenței din Bragadiru).

VIDEO cu pagubele incendiului:

Te poți abona la canalul nostru de Youtube aici. Nu uita să apeși clopoțelul pentru a primi notificări atunci când încărcăm un nou material video.

Tânărul chiriaș, de negăsit după stingerea focului

Martorii povestesc că, la scurt timp după izbucnirea incendiului, din apartament se ridica un fum dens și negru. „Am sunat imediat la 112 și apoi am urcat să văd dacă e cineva care are nevoie de ajutor. Am bătut cu putere în ușă, dar nu s-a auzit nicio mișcare. N-am vrut să încerc să intru, pentru că nu știam ce mă așteaptă dincolo de ea”, povestește unul dintre vecini.

Echipajele de pompieri au ajuns rapid la fața locului. Intervenția s-a făcut prin balcon, iar flăcările, localizate în bucătărie și living, au fost stinse în scurt timp.

În momentul intervenției, pompierii au spart și ușa apartamentului pentru a verifica dacă există victime. Surpriza a fost mare: proprietarul se afla în casă, aparent teafăr, dar imediat după stingerea focului a părăsit locuința în grabă și nu a mai putut fi contactat.

„S-a încercat să fie sunat, i s-au trimis mesaje, dar nu a răspuns. Nimeni nu știe unde este și nici poliția nu a oferit informații clare dacă l-a găsit sau nu”, spun vecinii. Printre aceștia s-a răspândit și zvonul că tânărul ar fi primit o veste tragică de la familia sa din Nigeria. Potrivit acestora, Abba ar fi aflat telefonic că fiul său ar fi murit chiar duminică, 31 august.

Vom reveni cu informații.

Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!

Dacă vrei să nu ratezi știrile noastre despre viața în Bragadiru și împrejurimi, alătură-te cu un like comunității noastre, mai jos!

guest
(obligatoriu)
0 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Comentarii în linie
Vizualizează toate comentariile