Ce se mai întâmplă cu mult așteptata supralărgire a Prelungirii Ghencea: „Informații noi, dar cam vagi”

prelungirea ghencea bragadiru trafic

Supralărgirea Prelungirii Ghencea este așteptată cu sufletul la gură atât de locuitorii din zonă cât și de cei din zonele adiacente care sunt nevoiți să tranziteze una dintre cele mai aglomerate șosele. Cei de la inițiativa civică Prelungirea Ghencea încearcă lunar să afle lucruri noi și să vadă evoluția lucrărilor din zonă, evoluție care se lasă mult așteptată.

Informații despre stadiul proiectului rămân în continuare neclare. Potrivit unei actualizări recente transmise de Inițiativa Prelungirea Ghencea, licitația pentru reproiectarea și execuția tronsoanelor 3 (Râul Doamnei – Valea Oltului) și 4 (Valea Oltului – Mărăcineni) a fost câștigată anul trecut de asocierea Bog’art – Concelex, însă reproiectarea nu a fost încă finalizată.

Deși termenul inițial pentru finalizarea acestui proces fusese stabilit pentru sfârșitul lunii decembrie 2024, acesta a fost deja depășit. În ceea ce privește debutul lucrărilor, oficialii Primăriei Capitalei au transmis că acestea ar urma să înceapă în a doua jumătate a lunii februarie, după aprobarea Bugetului PMB pe 2025, care depinde la rândul său de aprobarea Bugetului Național.

Momentan, nu există informații clare despre suma care va fi alocată în acest an pentru continuarea lucrărilor, dar autoritățile asigură că proiectul este unul prioritar și va fi finanțat corespunzător. În acest context, Inițiativa Prelungirea Ghencea atrage atenția asupra pericolelor din trafic, semnalând că zona a devenit extrem de nesigură atât pentru pietoni, cât și pentru bicicliști și șoferi.

Următoarea actualizare oferită de cei de la inițiativa civică Prelungirea Ghencea privind stadiul proiectului este așteptată după data de 15 februarie. Între timp, locuitorii din zonă sunt sfătuiți să circule cu maximă prudență.

Cine sunt cei de la inițiativa civică Prelungirea Ghencea

Inițiativa Prelungirea Ghencea este un grup civic format în 2013 de locuitorii din zonele Prelungirea Ghencea, Valea Oltului, Drumul Taberei și cartierele adiacente, care s-au unit pentru a aborda problemele comunității lor. Aceștia sunt nemulțumiți de condițiile precare de circulație, fie că este vorba de mersul pe jos, cu bicicleta, cu autobuzul sau cu mașina personală, de prezența deșeurilor aruncate la marginea străzii și de lipsa infrastructurii esențiale, precum parcuri, grădinițe și școli în zonă.

Ei oferă regulat și informații despre proiectul de supralărgire a șoselei Prelungirea Ghencea. Iată mesajul integral publicat de ei la cel mai recent update:

„Dragi vecini, revenim cu informatii noi dar cam vagi despre Tronsoanele 3 (Raul Doamnei – Valea Oltului) si 4 (Valea Oltului – Maracineni) din Supralargirea Prelungirea Ghencea, informatii primite azi de la directorul Directiei Investii din Primaria Capitalei.


Noi facem aceasta monitorizare lunara a proiectului ca sa stim cu totii care este situatia la zi si ca sa punem presiune publica, legitima si transparenta, pe institutiile responsabile de acest proiect intarziat.


Licitatia pentru reproiectarea si executia celor doua tronsoane a fost castigata de asocierea Bog’art – Concelex anul trecut.
Iata ce am aflat azi:

  • Inca nu este finalizata reproiectarea dar nu mai dureaza mult (termenul anuntat anterior era ,,sfarsitul lunii decembrie 2024’’, depasit);
  • Lucrarile ar urma sa inceapa anul acesta in a doua jumatate a lunii februarie, dupa aprobarea Bugetului PMB pe 2025 (care se aproba dupa Bugetul National);
  • Nu ni se poate spune ce suma va fi alocata anul acesta pentru supralargire dar este un proiect prioritar pentru PMB si va fi finantat corespunzator.
    Din pacate, asta e tot ce am aflat acum. Revenim dupa 15 februarie.
    Intre timp, aveti grija cum circulati pe Prelungire, a devenit de-a dreptul nesigura atat pentru pietoni cat si pentru biciclisti si soferi”, scriu cei de la inițiativa civică Prelungirea Ghencea.

Ce spunea Nicușor Dan la începutul anului despre lucrările din Prelungirea Ghencea

Nicușor Dan a dat asigurări în ianuarie, într-o postare pe Facebook, că în 2025 vor începe în forță lucrări pentru decongestionarea traficului de pe Prelungirea Ghencea prin lărgirea la 4 benzi:

„Avansăm cu supralărgirea de la Prelungirea Ghencea, unde am semnat contractul pentru finalizarea acestui obiectiv de investiții (actualizare proiect tehnic și execuție). După aprobarea bugetului, suntem pregătiți să deschidem noi șantiere și să continuăm dezvoltarea Bucureștiului!”, susține primarul Capitalei într-o postare pe contul său de socializare.

Este drept însă că ulterior acelei postări, Primăria Municipiului București (PMB) a primit un buget semnificativ mai mic pentru anul 2025, cu aproximativ 1 miliard de lei mai puțin față de anul precedent. Primarul general Nicușor Dan a criticat această reducere, avertizând că administrația locală va avea dificultăți în acoperirea cheltuielilor esențiale, precum subvențiile pentru transportul public și termoficare.

Edilul a subliniat că această scădere a fondurilor pune în pericol funcționarea unor servicii publice vitale și limitează capacitatea PMB de a investi în infrastructură. În timp ce Primăria Capitalei se confruntă cu un buget restrâns, primăriile de sector au beneficiat de alocări financiare mai mari, ceea ce a generat nemulțumiri și critici din partea lui Nicușor Dan, care a cerut o distribuție mai echitabilă a resurselor.

Lucrări „timide” au început în tronsonul dintre strada Mărăcineni și Pasajul Domnești, zonă care ține de Bragadiru

La începutul anului și primarul din Bragadiru făcea câteva declarații despre lucrările din zonă: „Referitor la Prelungirea Ghencea, se va începe proiectul de lărgire la 4 benzi până la Strada Mărăcineni. I-am rugat să ia complexitatea lucrării totale, să nu mai lase la altcineva canalizarea menajeră, canalizarea pluvială, și au acceptat. Au luat și canalizarea menajeră și canalizarea pluvială și extinderea de apă și extinderea de gaze. Au luat aceste două firme împreună, care sunt firme serioase, și se vor apuca pe data de 8 ianuarie”, a declarat Lupulescu.

Între timp lucrările au început timid, a fost pregătit un șantier și au început să se curețe zonele unde ar urma să aibă loc lărgirea. Fondurile pentru aceste lucrări, susține primarul, sunt obținute prin proiect Anghel Saligny.

Prelungirea Ghencea, noi străzi în zonă

Zona riscă să devină chiar și mai aglomerată ca până acum după ce în ședința de consiliu local Bragadiru care a avut loc recent, s-a mai făcut un pas spre concretizarea unui alt proiect: legarea străzilor Cireșar, Alunului și Prelungirea Ghencea, pentru a da acces mai multor locuitori din zonă să iasă direct în artera principală.

Petiție a locuitorilor din zona Prelungirea Ghencea către Nicușor Dan

Ca și cum nu ar fi fost deja suficiente probleme și controverse în zona Prelungirea Ghencea, locuitorii au întocmit și o petiție adresată lui Nicușor Dan.

Una dintre principalele solicitări ale semnatarilor petiției este supralărgirea Prelungirii Ghencea, un proiect promis încă din 2020. O altă problemă semnalată de locuitorii din zonă este lipsa unui transport public eficient. Petiția solicită extinderea magistralei de metrou M5 (Drumul Taberei) cu trei stații noi, care să deservească Cartierul Primăverii din Prelungirea Ghencea, Cartierul Latin și localitatea Domnești.

guest
(obligatoriu)
3 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Comentarii în linie
Vizualizează toate comentariile
Antonio
Antonio
1 lună în urmă

Comentariu de test

Mihai
Mihai
1 lună în urmă

Alt comentariu

Mihai
Mihai
1 lună în urmă

Comentariu test