Ce a făcut un țăran din Bragadiru în 1904 când a venit recensământul peste el. Întâmplarea povestită cu umor de autorul primei monografii a comunei

În anul 1904, Alexandru V. Gîdei a realizat primul recensământ detaliat al vieții sociale și economice din Bragadiru, o anchetă minuțioasă care a mers dincolo de simpla numărare a locuitorilor. El a dorit să afle cum trăiau oamenii, ce avere aveau, cum își construiau casele și cum își câștigau existența. Întreaga muncă s-a concretizat în monografia comunei rurale Bragadiru-Bulgar, o lucrare unică pentru acea perioadă.

Autorul și-a propus să meargă din casă în casă, însoțit de notar, pentru a strânge informații direct de la oameni. Dar sătenii, obișnuiți cu taxe și impozite neprevăzute, au fost inițial suspicioși. Unul dintre ei chiar a avut o reacție memorabilă, relatată cu umor de Gîdei.

Un țăran din Bragadiru, hotărât să nu plătească „bir” pe găini

În timpul anchetei, autorul a încercat să afle ce animale dețin sătenii. Însă una dintre întrebări a fost prea directă pentru un țăran care, de frică să nu fie taxat în plus, s-a înfuriat și a reacționat dramatic:

„Dar ce, domnule? O găină și trei pui am, și pe aceea mi-i scrii la bir? Uite, le pun cuțitu’n gît, să vedem cei mai tari.”

Scena este descrisă cu umor de Gîdei, care povestește cum a reușit să-l calmeze pe om printr-un amestec de glume și explicații liniștitoare:

„Mai cu binele, mai luând în derîdere priceperea lui mai proastă de cât a femeilor, s-a mai domolit omul: și m-am silit a-l face să priceapă că nu e vorba câtuși de puțin de bir.”

Teama de impozite și neîncrederea în autorități erau puternic înrădăcinate în mentalitatea rurală a vremii. Țăranii se fereau să spună adevărul despre averea lor, preferând să se plângă de sărăcie.

O muncă titanică: din casă în casă, cu întrebări și observații

Pentru a colecta date cât mai precise, Gîdei a decis să nu se bazeze doar pe documentele Primăriei, ci să meargă personal să discute cu oamenii. Acest demers a fost unul extenuant:

„Pentru recensământ și pentru ancheta economică și socială a întregii comune, compusă din trei cătune, cu o populațiune totală de 1.541 de suflete, repartisate la 316 familii, au fost necesare 18 zile, lucrând 9—10 ore pe zi.”

În timpul vizitelor, el analiza nu doar structura gospodăriilor, ci și obiceiurile sătenilor:

„Numărul vitelor și păsărilor; dacă cultivă mătasă și cânepă; cât pămînt are, unde-l are, dacă-l cultivă direct, în tovărășie, sau e dat cu chirie.”

Chiar și igiena locuințelor era o preocupare:

„De câte ori a văruit într-un an, de ce nu se deschid ferestrele, cât de curată e casa.”

Rezistența sătenilor la întrebări directe
Deși ancheta avea un scop strict științific, localnicii s-au temut că datele vor fi folosite pentru a impune taxe mai mari. De aceea, Gîdei a trebuit să adopte o strategie:

„Mai întăiu nici o-dată nu întrebam de-a dreptul despre pămînt, vite, păsări ș. c. l.; primele întrebări erau despre starea igienică […] Apoi venea vorba despre hrană și traiu în genere, îi observam de ce nu mai taie din cele păsări și îl întrebam câte are; în sfîrșit luneca vorba de la mălaiu și grîu la pămîntul ce are, la vite ș. c. l.”

Această metodă era necesară pentru a obține informații mai aproape de realitate, deoarece țăranii obișnuiau să își exagereze sărăcia:

„Cu toată vorba pe departe și cu tote ocolirile, țăranul evită să spună adevărul asupra situației lui economice. De obiceiu o spune mai rea de cum e în realitate. N-am găsit unul, care să se arate mulțumit de traiu; toți se vaită de sărăcie.”

O lucrare valoroasă pentru istoria Bragadirului

Monografia scrisă de Alexandru V. Gîdei în 1904 este un document istoric extrem de valoros, pentru că surprinde în detaliu viața sătenilor din Bragadiru la începutul secolului XX. În ea găsim informații despre locuințe, ocupații, nivel de trai, mentalități și modul în care apropierea de București influența comunitatea.

Autorul, cu o abordare riguroasă și o capacitate de observație remarcabilă, a reușit să creeze prima radiografie completă a unei comunități rurale din Bragadiru, iar anecdotele incluse în lucrare adaugă un farmec aparte relatării.

Redăm mai jos integral relatarea autorului despre țăranul care s-a speriat de recensământ:

„O anchetă amănunțită, în acest sens, printre țărani e o cestiune delicată; țăranii se alarmăză numai de cât, presupunând că e vorba de niscai biruri noii; să le nădă numărându-i și ferestrele și velințele de pe pat, țăranul pote ajunge la exasperare; alarmarea câtorva, generalisându-se în sat, ar putea avea urmări forte regretabile. Cunoscând acesta stare sufletească a sătenilor noștri, am cătat să iau tote precauțiunile posibile.

Mai întăiu nici o-dată nu întrebam de-a dreptul despre pămint, vite, păsări ș. c. l.; primele întrebări erau despre starea igienică; cine a fost bolnav în cursul unui an, de ce boală, cum s-a lecuit, de câte ori a văruit într-un an, de ce nu se deschid ferestrele etc. Nu aveau să creadă dâră că și pe sănătate o să li se pună biruri. În vreme ce mi se dădeau explicațiile, eu notam ceea ce-mi trebuia; apoi venea vorba despre hrană și despre traiu în genere, îi observam de ce nu mai taie din cele păsări și îl întrebam câte are; în sfîrșit luneca vorba de la mălaiu și grîu la pămîntul ce are, la vite ș. c. l.

Și cât sunt de necesare aceste precauțiuni dovedește cazul următor: unui sătean se vede că i-am fost pus întrebările prea, de-a dreptul, care s-a înfuriat rău. „Dar ce, domnule? o găină și trei pui am, și pe aceea mi-i scrii la bir? Uite le pun cuțitu’n gît, să vedem cei mai tari.” Și cu tot dinadinsul era gata să facă ceea-ce zicea; mai cu binele, mai luând în derîdere priceperea lui mai proastă decât a femeilor, s-a mai domolit omul: și m-am silit a-l face să priceapă că nu e vorba câtuși de puțin de bir; firește, aveam tot interesul ca părerea acestui sătean să nu devină generală în sat.

Afară de acest incident, încolo cercetarea a mers liniștită, ceea ce însă nu însemnează că n-am întîmpinat dificultăți în aflarea adevărului din gura țăranilor. Cu toată vorba pe departe și cu tote ocolirile, țăranul evită să spună adevărul asupra situației lui economice. De obiceiu o spune mai rea de cum e în realitate. N-am găsit unul, care să se arate mulțumit de traiu; toți se vaită de sărăcie; cei mai mulți cu drept cuvînt; dar am găsit și săteni fruntași, gospodari destul de bine cuprinși, care cu tote acestea se văitau de sărăcie.”