Elevii din Bragadiru vor primi o masă caldă, începând din anul școlar 2025-2026

Elevii din Bragadiru ar putea avea parte de mai multe surprize plăcute începând cu anul școlar 2025-2026. În primul rând, toți elevii ar urma să primească o masă caldă în școlile din localitate, iar transportul ar urma să fie asigurat pentru toți cu microbuze.

Schimbările ar urma să aibă loc începând cu anul școlar 2025-2026, după cum anunță Gabriel Lupulescu, primarul orașului.

“Referitor cu începerea anului școlar 2025-2026, fac toate eforturile ca toți copiii să vină la școală cu microbuzele, de la începutul anului școlar 2025-2026 o masă caldă în toate școlile din Bragadiru, asta promit ca o să o rezolv personal eu”, a declarat Gabriel Lupulescu.

Tot în acest an ar urma să fie rezolvată și problema iluminatului public pe toate străzile din localitate:

„Iluminat public, vreau în 2025 să punem iluminat public pe toate străzile din Bragadiru, să nu mai existe nicio stradă fără iluminat public.”, a mai declarat edilul.

Școli și creșe în construcție, în Bragadiru:

În anul 2025, în Bragadiru au loc 4 proiecte importante legate de infrastructura educațională a localității:

  • școala din strada Toamnei – stadiu: proiect scos la licitație, lucrările ar putea începe în ianuarie-februarie
  • școală în strada Gliei – actele proiectului au fost finalizate, lucrările trebuie să înceapă în ianuarie
  • grădiniță în strada Unirii, termen de finalizare septembrie 2025
  • grădiniță și creșă în strada Cactusului – proiect în analiză