6 lucruri inedite despre comuna Bragadiru-Bulgaru din 1904. De ce se fereau localnicii să deschidă ferestrele
La începutul secolului XX, comuna rurală Bragadiru-Bulgaru, situată în județul Ilfov, Plasa Sabaru, era o așezare aflată în plină dezvoltare. Monografia oficială a comunei, redactată în 1904 de Alexandru V. Gîdei, oferă o imagine detaliată a vieții sociale, economice și demografice a locuitorilor. Această lucrare a fost realizată în urma unei anchete amănunțite, în care autorul a mers personal din casă în casă pentru a strânge informații direct de la săteni. Iată 6 lucruri interesante care pot fi găsite în această carte document despre localitatea noastră:
- Poziția geografică și organizarea comunei
Comuna Bragadiru-Bulgaru se afla la aproximativ 8 kilometri de București, pe drumul cunoscut atunci sub numele de Calea Craiovei. Era formată din trei cătune: Bragadiru, Bulgaru și Cornetu-Glogoveanu. Zona era traversată de râul Sabar, care influența dezvoltarea economică a comunității prin posibilitatea de irigații și aprovizionarea cu apă pentru animale și gospodării.
- Populația și structura socială
La momentul redactării monografiei, comuna avea 1.541 de locuitori, distribuiți în 316 familii. Populația era majoritar românească, de religie ortodoxă. Educația era încă la un nivel redus, însă existau semne de progres. Monografia menționează că mulți locuitori știau carte, dar încă existau persoane analfabete, în special în rândul femeilor.
Din punct de vedere profesional, majoritatea locuitorilor erau agricultori și crescători de animale, dar existau și câteva persoane care lucrau în meșteșuguri tradiționale, cum ar fi țesutul sau prelucrarea lemnului. Totodată, un număr mic de săteni erau angajați în fabrici din București, profitând de apropierea orașului.
- Casele și condițiile de trai
Monografia oferă detalii amănunțite despre locuințele sătenilor. Majoritatea caselor erau modeste, construite din chirpici sau lemn, având acoperișuri din stuf sau șiță. Se remarcă faptul că numărul ferestrelor era redus și multe dintre acestea rămâneau închise din superstiție sau teama de frig.
În ceea ce privește igiena, autorul notează că multe gospodării erau curate, dar existau și unele extrem de murdare, cu un aer irespirabil. Pentru a încuraja curățenia, acesta a desfășurat conversații cu femeile din sat, ironizându-le în glumă pentru a le motiva să fie mai atente la întreținerea locuințelor.
În curțile sătenilor existau grădini mici în care se cultivau legume pentru consum propriu, dar doar o parte dintre locuitori reușeau să producă suficient zarzavat și pentru iarnă. Creșterea animalelor era răspândită, fiecare gospodărie având păsări de curte, vaci, porci și oi.
- Economia locală și agricultura
Agricultura era principala activitate economică a locuitorilor, iar terenurile agricole erau cultivate cu porumb, grâu și ovăz. O mare parte dintre țărani lucrau pământurile în regim propriu, dar exista și un număr semnificativ care dădeau terenurile în arendă sau lucrau pământurile boierești.
Problema lipsei pământului era una majoră, iar mulți țărani își declarau suprafețele de teren mai mici decât în realitate, sperând că vor fi incluși în eventualele programe de redistribuire de pământ ale statului. Seceta și inundațiile afectau constant recoltele, iar mulți țărani erau nevoiți să cumpere porumb în timpul iernii pentru a supraviețui.
- Viața spirituală și relația cu autoritățile
Comuna avea o biserică ortodoxă, care juca un rol central în viața comunității. Preotul era una dintre cele mai respectate figuri ale satului, alături de primar și notar. Autorul monografiei notează că țăranii aveau un profund respect pentru Rege, Armată și Biserică, iar multe conversații cu sătenii abordau aceste teme.
În același timp, țăranii erau foarte suspicioși față de anchetele oficiale, temându-se că orice înregistrare a bunurilor lor va duce la noi taxe sau biruri. De exemplu, un țăran s-a înfuriat când a fost întrebat câte păsări are, exclamând că, dacă trebuie să le declare, mai bine le taie pe toate decât să plătească impozit pentru ele.
- Schimbările în mentalitatea sătenilor
Autorul observă că sătenii din Bragadiru-Bulgaru începeau să fie influențați de apropierea Bucureștiului, atât din punct de vedere economic, cât și cultural. Unii dintre ei începeau să adopte obiceiuri noi, cum ar fi trimiterea copiilor la școală sau utilizarea unor unelte moderne în agricultură.
În același timp, persistau multe tradiții și superstiții, mai ales în ceea ce privește sănătatea și viața de zi cu zi. De exemplu, oamenii preferau să se trateze cu leacuri băbești în loc să meargă la doctor, iar deschiderea ferestrelor în casă era considerată un obicei periculos.
Monografia lui Alexandru V. Gîdei din 1904 oferă o imagine unică asupra vieții rurale din Bragadiru-Bulgaru, surprinzând atât dificultățile, cât și progresul treptat al comunității. Deși comuna era una modestă, situată între tradiție și modernitate, influența Bucureștiului și a schimbărilor economice începea să se resimtă.
Această mărturie istorică este deosebit de valoroasă pentru cei interesați de trecutul localității și de modul în care locuitorii de acum mai bine de un secol își duceau viața, luptând zilnic pentru un trai mai bun.